Home / Uncategorized / Calendarul sărbătorilor legale: 15 zile libere în 2022

 

Românii au 15 zile libere în anul 2022, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, dintre care 9 zile nelucrătoare vor pica în timpul săptămânii..

Codul Muncii prevede 15 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Romane, Vinerea Mare, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Zilele libere în 2022 sunt:

1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
22 aprilie (Vinerea Mare);
24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – luni;
30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – miercuri;
1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

 
 
 

Convocator sedinta extraordinara consiliu in data de 30.09.2022, ora 10.00

X