Home / Alocatii si ajutoare sociale / Alocaţie de stat pentru copii

 

Beneficiază toti copiii cu vârsta până la 18 ani sau peste 18 ani, dacă frecventează cursurile şcolare până la terminarea acestora fără întrerupere

Cuantum alocaţie:

  • 676 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 274 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani;
  • 676 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Acte necesare


originalul şi copia certificatului de nastere al copilului;
– originalul şi copia actului de identitate al reprezentantului legal;
– documentele din care să rezulte situaţia juridică a copilului faţă de reprezentantul legal, în copie, care pot fi, după caz, următoarele:

    • livretul de familie;
    • hotărârea judecătorească de încredinţare a copilului în caz de divorţ;
    • hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei;
    • hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei;
    • hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura de protecţie specială a plasamentului;
    • dispoziţia directorului general/directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă;
    • hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare emisă până la 31 decembrie 2004;
    • dispoziţia autorităţii tutelare de instituire a curatelei;
    • actul de deces al unuia dintre părinţi;
    • alte documente, la solicitarea direcţiei teritoriale.
      – pentru copilul cu handicap, cererea este însoţită şi de copia certificatului de încadrare a
      copilului într-un grad de handicap. În situaţia în care încadrarea într-un grad de handicap
      intervine după stabilirea dreptului la alocaţia de stat pentru copii, solicitantul depune la
      primărie numai copie după certificatul de încadrare într-un grad de handicap, fără a se
      completa o nouă cerere;
      – în situaţia în care nu a fost eliberat certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită
      dreptul, cererea va fi însoţită de actul constatator al naşterii sau de extrasul de naştere. Copia
      certificatului de naştere al copilului va fi depusă în termen de 30 de zile de la eliberarea
      acestuia, dar nu mai târziu de 12 luni de la naşterea copilului;
      – pentru cetăţenii străini sau apatrizi documentele din care rezultă identitatea reprezentantului
      legal, domiciliul sau reşedinţa acestuia şi a copiilor săi pe teritoriul României, precum şi
      situaţia juridică a copiilor sunt cele eliberate de autorităţile din ţara de origine şi confirmate
      de autorităţile române şi/sau, după caz, cele eliberate de autorităţile române.

  • Cerere acordare alocatie de stat pentru copii – Vezi detalii
 
 
 

Convocator sedinta ordinara consiliu in data de 09.01.2025, ora 14.00

X